Acasă -> Ştiri -> 2019 -> mai:


Ziua Europei

Autor: Prof. Crăcea-Jianu Alina

Data: 09/05/2019

Vizualizări: 292

9 mai, cunoscută și sub denumirea de Ziua Schuman, reprezintă o zi importantă pentru Uniunea Europeană. Deși prima formă a UE intitulată Consiliul Europei a fost fondată pe 5 mai 1949, liderii comunităților au decis să stabilească Ziua Europei la 9 mai 1950, atunci când a avut loc Declarația Schuman prin care s-a propus unirea industriilor de oțel și cărbuni a Franței, Germaniei de Vest și a altor state, ducând astfel la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Acest eveniment este considerat unul fundamental în istoria Uniunii Europene.

Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 mai ca sărbătoare oficială în octombrie 2008. 

În fiecare an elevii și profesorii colegiului nostru sărbătoresc această importantă zi prin diverse activități extrașcolare.

Anul acesta au fost desfășurate astfel de activități în săli de clase sau laboratoare și au fost implicate mai multe clase din învățământul preșcolar și primar (Baia de Aramă, Mărășești, Negoești), trei clase de gimnaziu și patru clase de liceu, alături de învățători, profesori de istorie, geografie, limba română, limbi moderne, consiliul educativ și conducerea școlii. 

Elevii de la grădiniță și clasele I-IV au recitat versuri despre țara noastră și au fredonat entuziaști imnul U.E. alături de ceilalți copii, defilând cu stegulețe.

Elevii de gimnaziu și liceu au desfășurat mai multe activități printre care:

  1. Intonarea Imnului UE
  2. Prezentare PowerPoint cu tema "Suntem cetățeni europeni"
  3. Expoziție de desene ;i colaje cu tema "Unitate și diversitate", desene expuse în holul școlii
  4. Sesiune de referate și comunicări legate de semnificația istorică a acestei zile.

Fotografii:

Ziua Europei 2019 #1 Ziua Europei 2019 #2 Ziua Europei 2019 #3 Ziua Europei 2019 #4
Ziua Europei 2019 #5 Ziua Europei 2019 #6 Ziua Europei 2019 #7 Ziua Europei 2019 #8
Ziua Europei 2019 #9 Ziua Europei 2019 #10 Ziua Europei 2019 #11 Ziua Europei 2019 #12
Ziua Europei 2019 #13 Ziua Europei 2019 #14 Ziua Europei 2019 #15 Ziua Europei 2019 #16
Ziua Europei 2019 #17 Ziua Europei 2019 #18 Ziua Europei 2019 #19 Ziua Europei 2019 #20
Ziua Europei 2019 #21 Ziua Europei 2019 #22