Acasă -> Ştiri -> 2008 -> octombrie:


Peregrini în marea trecere

Autor: Prof. Paulescu Augustina-Letiţia

Data: 21/10/2008

Vizualizări: 337

Domnul profesor Cornel Boteanu se dovedeşte, după publicarea a numeroase culegeri şi monografii, etnolog în adevăratul sens al cuvântului prin publicarea lucrării Cântecul Zorilor din Plaiul Cloşani – epos funerar mehedinţean – la Editura MJM Craiova.
Coperta cărţiiLansarea cărţii a avut loc joi, 16 octombrie 2008, la Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin. La eveniment au participat personalităţi ale vieţii culturale şi politice mehedinţene – inspectorul de limba şi literatura română Constantin Stana, senatorul Petre Daea, Gheorghe Florescu, etnologul Vasile Şişu - colegi de-ai domnului profesor (Şerban Mioara, Gingu Dumitru, Boteanu Aneta) şi elevi de la Grupul Şcolar Industrial „Constantin Brâncoveanu” din Baia de Aramă.
Domnul profesor Cornel Boteanu a făcut o scurtă prezentare a cărţii, insistând asupra deosebirilor dintre cântecele numite zori şi bocete. De asemenea, a amintit câteva din dificultăţile întâmpinate în culegerea textelor, date fiind reticenţa şi sfiala oamenilor în faţa a tot ceea ce are legătură cu moartea, dar şi pe cele privitoare la publicarea cărţii. Dincolo de anecdoticul unor întâmplări, cartea este rodul unei munci de câţiva ani, unele texte fiind culese chiar cu mai bine de zece ani în urmă. Cartea nu s-a născut numai din pasiunea de cercetător şi dragostea pentru aceste meleaguri, dar şi din confruntarea personală cu moartea, din curajul de a o accepta ca pe un sfârşit firesc al unei lupte din care a ieşit învingător.
Vorbitorii au subliniat originalitatea şi profunzimea lucrării, cu atât mai mult cu cât în ultimii zece ani s-a scris destul de mult despre eposul funerar mehedinţean, şi au adresat elevilor îndemnul de a duce mai departe aceste tradiţii care riscă să se piardă în uitare.
Lucrarea cuprinde un amplu studiu introductiv în care sunt înfăţişate datini, rituri, obiecte funerare şi sunt stabilite analogii cu descântece, colinde şi mituri, autorul sesizând corespondenţa cu un posibil cult solar şi un cult al nemuririi, ambele de sorginte dacică. Este relevantă următoarea teorie: "…la origine, zorile au fost şi ele un fel de descântece făcute special pentru cel mort. Femeile care le strigă, în număr de trei, pot fi asimilate ursitorilor, cele care pregătesc drumul noului născut, pentru că şi mortul reprezintă un asemenea nou-născut, pentru lumea de dincolo. Ele au rostul de a-l conduce pe cel dispărut pe un drum benefic cade să-i asigure intrarea în rai." (p.30). Impresionant este şi corpusul de texte – nu mai puţin de 271 – un adevărat tezaur de spiritualitate şi sensibilitate românească: "- Pământe, pământe/Ce nu eşti tu gras?/ Că multă lume-ai luvat/Şi tânără şi bătrână/Mândre fete mari/Şi-au rămas de ele/Negrele mărgele!/Şi tot mi-ai luvat/Mândri băietani/Şi-au rămas de ei/Coase ruginite./Şi iar mi-ai luvat/Copilaşi micuţi/Cine-i v-o spăla?/Ploaia cân’ o ploia/Ea îi v-o scălda./Şi vântu’ cân’ o bătea/Numa’ el i-o legăna." (p. 254)
Dincolo de valoarea sa intrinsecă, lucrarea este şi un semnal de alarmă cu privire la disoluţia rapidă a valorilor profunde, autentice ale poporului român rătăcit în marea trecere care se numeşte europenizare, globalizare…