Acasă -> Ştiri -> 2011 -> ianuarie:


Eminescu să ne judece!

Autor: Neţoiu Claudiu

Data: 31/01/2011

Vizualizări: 498

Vineri, 14 ianuarie 2011, a avut loc la cantina liceului din Baia de Aramă un spectacol omagial cu tema "Eminescu să ne judece" în cinstea poetului nepereche, activitate realizată de catedra de Limba şi literatura română, responsabil fiind doamna profesor Paulescu Letiţia.
Programul festivităţii a fost următorul:

  1. Repere biografice – prezentare PowerPoint realizată de Cărăbineanu Alexandru, din clasa a XI-a D, îndrumător prof. Paulescu Letiţia.
  2. „Eminescu” – cântec interpretat de elevii clasei a X-a F, îndrumaţi de prof. Bălănescu Alina.
  3. „Luceafărul” – interpretare pe roluri prezentată de elevii clasei a XI-a D, îndrumaţi de prof. Paulescu Letiţia.
  4. „Poetul nepereche” – versuri recitate de elevii clasei a X-a F, îndrumaţi de prof. Boteanu Cornel.
  5. „Tot ce-a fost ori o să fie/În prezent le-avem pe toate.” – selecţie din Scrisorile eminesciene, prezentată de elevii clasei a XII-a D, îndrumător prof. Şerban Mioara.
  6. Expoziţie de carte (d-na Dăneasa Rodica).

În continuare, vom publica o poezie realizată şi interpretată de eleva de clasa a XII-a, Şalavarin Alina, cu această ocazie:

Constatări

A început sălbăticia sub chipul evoluţiei
Şi noi degenerând în monştri ne-am creat noi rezoluţii,
Noi culturi, noi interese ascunse-n falsele lumini
Am întrecut barbaritatea şi-am suprimat morala-n jocuri.

Din adâncile dughene de pe sub mocirlă ies
Stimulaţi de fumul gros şi de aburii lui Bachus
Noi copoi de viţă nouă, noi icoane de dreptate,
Dar care se situează cel mai jos în societate.

Să ne pună nouă legi capetele mari şi seci,
Să ne ducă la pierzare ca pe nişte vite blegi.
Tot snobismul se adună la snobie făcând punte
Unde-i dulcea mătrăgună inima să le-o inunde?
Unde-i flacărea dreptăţii să îi ardă ca pe leşuri?
Ca pe vechi cadavre vii de pe tronul lor de preşuri...
Dar ca nişte ciori cretine, craună pe unde-apucă
Ciorile au adus moarte, ei oare ce-o să aducă?

Toţi deştepţi, toţi deontologi, toţi ai neamului arhangheli
Ne-au luat pe toţi de proşti...
Ca marionete vechi, niciodată n-am stat drepţi
Cu coloana noastră frântă ne-au prostit ca pe orbeţi
Prinşi de glie am rămas, ca legaţi de funii ude,
N-am plecat şi n-am avut niciodată noi virtute.

Neamul de infatuaţi trece peste inhibiţii
Căci pretinşii filozofi şi-au ieşit din atribuţii
Prostituţie pe faţă! Jos cenzura! Jos morala!
Asta am ajuns să fim, să ne plângem nămoleala.

Nu mai piere spurcăciunea, stricăciunea şi gunoiul
Căci noi în prostia noastră altoim mereu puroiul,
Nu se sparge buba coaptă, în cangrenă se transformă
Şi în loc să ne repugne, ne îndeamnă la cangrenă!

Minţile des putrezite de-ntuneric şi prostie
Crapă la lumina sfântă, dar la umbră iar învie.
Care-i oare interesul pentru sfânta noastră ţară?
Dacă noi o s-o lăsăm, ea săraca o să moară!

Câteva fotografii de la acest eveniment puteţi vedea mai jos:

Eminescu să ne judece Eminescu să ne judece Eminescu să ne judece Eminescu să ne judece
Eminescu să ne judece Eminescu să ne judece Eminescu să ne judece Eminescu să ne judece
Eminescu să ne judece Eminescu să ne judece Eminescu să ne judece Eminescu să ne judece
Eminescu să ne judece Eminescu să ne judece