Acasă -> Ştiri -> 2011 -> noiembrie:


Întâlnire cu Petre Scurtu

Autor: Neţoiu Claudiu

Data: 29/11/2011

Vizualizări: 408

Marţi, 22 noiembrie 2011, a avut loc la Grupul Şcolar Industrial "Constantin Brâncoveanu" din Baia de Aramă, în laboratorul de chimie, un eveniment inedit.
Protagonistul acestui eveniment a fost Petre Scurtu, un bătrân din Bala de Sus, autor al unor sculpturi originale şi al câtorva lucrări monografice dar nu numai. Cu aceeaşi ocazie au mai avut loc câteva lansări de carte ale mai cunoscuţilor pentru elevi: Cornel Boteanu, profesor de limba şi literatura română la Baia de Aramă, şi Titu Dinuţ, un obişnuit al acestor evenimente, şi dânsul profesor de limba şi literatura română la Şişeşti.
La eveniment au luat parte elevi de la liceu, profesori dar şi câteva persoane invitate din afara instituţiei.
Despre Petre Scurtu - sculptorul, a spus câteva cuvinte domnul profesor Cornel Boteanu, cel care s-a ocupat de organizarea acestui eveniment.
A urmat prezentarea unui scurt filmuleţ, un interviu realizat de domnul Cornel Boteanu la casa lui Petre Scurtu în satul Bala de Sus.
După acesta, a luat cuvântul Petre Scurtu care şi-a prezentat activitatea ca autor al câtorva lucrări în care a încercat să explice misterele lumii şi ale Univesului. Din nou, domnul profesor Boteanu a vorbit despre Petre Scurtu - scriitorul, dar din postura de autor al unor lucrări monografice şi chiar de versuri.
Domnul Titu Dinuţ, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a elogiat apoi activitatea domnului Petre Scurtu, exprimându-şi regretul că un asemenea om nu poate fi mai mult ajutat de cei care o pot face. Titu Dinuţ şi-a prezentat apoi ultima sa carte de poezii - Landuri balcanice - o carte scrisă în stilul versului curgător, ca şi cum ar fi proză. A impresionat apoi publicul recitând două frumoase poezii despre părinţii săi.
Spre final, domnul profesor Cornel Boteanu şi-a prezentat două noi cărţi de poezii - Povara răstignirii - scoasă la Editura Dacia XXI cu sprijinul Primăriei Mănăştiur, şi Poeme - scoasă la Editura Autograf MJM Craiova.
În final, autorii au împărţit gratuit cărţi celor prezenţi:
- Istoria unui manuscris (vol. I si vol. II), autor Petre Scurtu
- De ale mele, autor Petre Scurtu
- De la super, super condensare, la super, super relaxare, la super (un ciclu), autor Petre Scurtu
- Landuri balcanice, autor Titu Dinuţ
- Poeme, autor Cornel Boteanu.

Fotografii:

Întâlnire cu Petre Scurtu Întâlnire cu Petre Scurtu Întâlnire cu Petre Scurtu Întâlnire cu Petre Scurtu
Întâlnire cu Petre Scurtu Întâlnire cu Petre Scurtu Întâlnire cu Petre Scurtu Întâlnire cu Petre Scurtu

Video: