Acasă -> Ştiri -> 2008 -> noiembrie:


La Cheile Ţăsnei – pe potecile toamnei

Autor: Prof. Dr. Boteanu Cornel

Data: 19/11/2008

Vizualizări: 484

Ne doream de mult timp să ieşim pe Cheile Ţăsnei toamna, când copacii îşi scutură aurul frunzelor şi am reuşit acest lucru abia pe 2 noiembrie 2008, într-o zi de toamnă târzie.
Noaptea căzuseră câţiva stropi de ploaie şi spre dimineaţă cerul era încă acoperit de nori. Am sunat-o pe doamna Letiţia Paulescu să-i spunem că nu este cel mai indicat moment pentru această excursie pentru că-i aveam în echipaj şi pe juniorii Dalia şi Ştefi Bunceanu, fetele colegilor noştri Daniel şi Magda Bunceanu, şi pe Vlăduţ, băiatul doamnei Letiţia Paulescu.
Norocul a fost că doamna Magda era hotărâtă să nu renunţe chiar dacă mergeam numai până la pensiunea Dumbrava. Le promisese fetelor şi nu era frumos să le amăgească.
Aşa că am stabilit plecarea la ieşirea din Baia de Aramă la ora 10 şi un sfert cu două maşini: Letiţia Paulescu, Vlăduţ, Claudiu Neţoiu, Săndel Ploscaru şi subsemnatul, pe de o parte, şi Dani Bunceanu, Magda şi fetele lor, Dalia şi Ştefi, împreună cu verişoara lor Cosmina, eleva noastră din clasa a XI-a B, pe de altă parte.
Doamna Simona Tatomir împreună cu soţul Vali Tatomir şi fiul Radu, elev în clasa a VIII-a la aceeaşi şcoală, urmau să vină mai târziu.
Popas la MazdroniaDupă ce am băut câteva guri de apă rece ca gheaţa de la fântâna aflată în spatele Districtului de drumuri şi am încercat împreună cu Vlăduţ să memorăm versurile pe care le scrisese Nicolae Tihoi, cel care o zidise (Ca valul trece apa, / Ca valul încet şi lin, / Ca valul îmi trec toate / Iar pietrele rămân) ne-am urcat în maşini şi am plecat la drum. Am oprit într-un loc de unde se deschide o frumoasă panoramă a munţilor de pe Valea Cernei şi de unde puteam fotografia şi Vârful lui Stan. Apoi am admirat stânca impunătoare numită Bobotul, aflată chiar în Valea Cernei, şi ne-am continuat drumul pe lângă firul limpede al Cernei, râul care a stârnit minunata legendă a lui Iovan Iorgovan.
Am coborât până la kilometrul 13 de Băile Herculane, în locul unde se află pensiunea „Dumbrava” din spatele căreia începe marcajul potecii care duce la Cheile Ţăsnei; cruce albastră pe fond alb. Ne-am pus bagajele la spate, cam multe pentru un singur popas, şi am luat-o la picior prin pădurea de fag călcând covorul foşnitor de frunze arămii.
Am urcat vreo 20 de minute prin pădure. Fetele lui Dani erau primele şi se cocoţau pe stânci să pară mai înalte. Cheile ŢăsneiAm ajuns cu Dalia, Ştefi şi Cosmina la crucea care străjuia intrarea în chei într-un cadru sălbatic, străjuit de pini şi stânci. Pinus nigra sau Pinus banatica este un monument al naturii specific acestei zone care aparţine Rezervaţiei Domogled-Valea Cernei. După un scurt popas am coborât spre chei pe o potecă îngustă săpată în piatra muntelui pe care o mai folosesc oamenii din Izverna pentru legătura cu partea Banatului. Jos ne-a uimit lipsa apei, deoarece firul subţire şi cristalin al Ţăsnei se retrăsese în cine ştie ce peşteri ascunse. Am mai făcut câteva popasuri pe firul văii, pe stâncile de unde altădată apa cădea spectaculos şi am admirat pinii cocoţaţi pe stânci ca nişte soldaţi de pază care străjuiau peisajul. Ei singuri aveau frunzişul verde şi nemuritor.
Le-am spus copiilor că pe aici a fost graniţa austro-ungară şi poteca pe unde patrulau austriecii se mai cunoaşte încă, iar localnicii îi mai spun şi acum „Patraulă”.
Am făcut sute de poze într-un peisaj mirific, de basm, şi ne-am bucurat când s-a ivit firul argintiu al apei cu susurul lui plăcut pe care l-am urmărit apoi până la o stâncă mai impunătoare, cu aspectul unui adăpost, pe care localnicii o numesc „Gaura fetei”. Sub această stâncă, în partea dreaptă, am admirat aspectul sălbatic al văii, un bolovan imens căzut între cele două stânci în care Ţăsna îşi săpase cheile adâncindu-şi albia mereu.
E cel mai spectaculos loc al întregului traseu şi el l-a fermecat şi pe Nicolae Densuşianu care a trecut pe acolo şi l-a legat de legenda Fetei sălbatice.
După aceea am urcat prin grohotiş şi am coborât iar la moara pitită sub stâncă, aflată încă în stare de funcţionare la care apa vine pe un jgheab îngust cioplit din trunchiul unui fag, spre ciutura cu palete de lemn.
Chiar lângă moară se află o cascadă, o spectaculoasă cădere de apă pe un perete neted de stâncă de 10-12 m înălţime. Firul de apă despletit şi alb ca laptele are un efect binefăcător pentru că farmecă atât privirea cât şi auzul.
Dani la fluierAici am făcut un popas mai lung pentru fotografii şi apoi am ieşit în poieniţă unde am servit masa.
Daniel şi-a scos fluierul şi a interpretat câteva melodii de-ale noastre. Dalia, Ştefi şi Vlăduţ se zbenguiau, alergând într-o parte şi în alta. Claudiu şi-a instalat trepiedul dorind să imortalizeze frumuseţea peisajului cu tufe de fagi pitici care nu-şi scuturaseră încă frunzele, cu ienupăr şi smocuri de iarbă uscată. Sandu a plecat să facă un tur de creste şi de acolo i-a zărit pe Simona, Vali şi Răducu Tatomir. Ne-a anunţat, dar nouă nu ne venea să credem şi a fost mare bucurie când ne-am întâlnit împărtăşindu-ne impresiile. Timpul ne-a mai permis să facem fotografii la cascadă şi la moară şi în alte locuri minunate de pe firul văii. Radu ne-a spus că fotografiase un rac şi câteva flori, iar la cascadă Daniel a descoperit o salamandră spre care s-a revărsat întreaga noastră admiraţie.
Grupul la cascadăAm mai făcut un popas la ieşirea din chei, la crucea de lemn, iar coborârea am făcut-o mult mai rapid, într-o atmosferă de bună dispoziţie. Am hotărât să facem următorul popas la Fântâna lui Vârzob, acolo unde Tică Matei, din Baia de Aramă, a deschis un restaurant. La un ceai şi o cană de vin de Stârmina, cu nuci şi castane, ne-am împărtăşit impresiile încă vii şi am ajuns la concluzia că a fost una dintre cele mai frumoase zile de toamnă ale acestui an. Printre fagi se zărea secera aurie a lunii care părea să întărească această impresie a unei zile de neuitat.
Dar să vedem şi câteva impresii a celor care au făcut traseul:
Radu, Simona si Valentin: „Am aflat de acest ţinut cu ceva timp înainte, din relatările domnului Boteanu, ni l-am închipuit atunci, iar acum l-am văzut; talentul de povestitor al profesorului este confirmat de frumuseţea locurilor. Începutul pare comun zonelor muntoase, dar afectat de o oarecare monotonie, care dispare nesperat de repede, odată ce ai urcat pădurea şi ai ajuns sub creasta Munţilor Mehedinţi, de unde poţi admira în toată splendoarea lor simetricii confraţi de peste Cerna. Lăsând în urmă frumoasa panoramă, păşind pe lângă cruce, descoperi un peisaj unic prin istorie, privelişte, geografie şi mitologie: Cheile Ţăsnei. Răcorosul şi cristalinul pârâu, săpând cu perseverenţă în faimoşii munţi ai Mehedinţiului, a lăsat loc ideal de creştere exoticului Pin Negru de Banat şi a despărţit pentru 800 de ani Imperiul Austro-Ungar de Ţara Românească. Potecile bătute atâta vreme de grănicerii celor două ţări vecine permit o croazieră palpitantă la formele de relief, denumite popular cu aluzie sexuală, pe care nu le nominalizăm, lăsându-vă curiozitatea sa le descoperiţi în natura lor. Grupul la cruce Dar toate aceste detalii de excepţie nu pot fi percepute la fel ca într-un grup minunat din care am avut plăcerea să facem parte şi noi. Nu putem să nu-i mulţumim lui Vlad (6 ani) pentru schimbul util de impresii, mai ales pe finalul de drum. La întoarcere, după ce v-aţi băut vişinata mânând sticla din gură-n gură, să nu uitaţi că la popasul din Mazdronia vinul bun se bea cu cana de pământ. Consumaţi cu plăcere! Plăteşte Letiţia. Succes!
Ştefi: „A fost deosebit de frumos. M-am simţit de parcă nu mai trebuia să mă mai întorc acasă. Acolo era casa mea atunci. A fost o zi deosebită pentru mine! A fost un cadou ce am văzut acolo, un cadou de la natură!
Dalia: „A fost bine!
Vlăduţ: „Mi-a plăcut foarte mult. M-a impresionat Pinul Negru de Banat care creşte pe pietre fără să aibă la rădăcini prea mult pământ.
Dani: „Pe Cheile Ţăsnei se reîntorc în sufletele noastre basmele citite în copilărie. Peisajul, ca şi acum zeci de ani, a rămas neschimbat, iar eroii sunt în preajma noastră tot timpul, în clipocitul apei, în frunze, în pietre şi-n fiecare cadru pe care-l admirăm.
Claudiu: „Îmi doream de mult să ajung pe Cheile Ţăsnei. Am văzut multe fotografii, chiar filmuleţe iar descrierile celor care au fost acolo m-au impresionat. La început, urcuşul a fost destul de abrupt, mai greu decât îmi închipuiam. A trebuit să transpir puţin pentru a ajunge acolo sus. Cât de ciudat sună: „acolo sus”! Cheile pe care le cunoşteam eu până atunci erau uşor accesibile. Majoritatea pornesc de la baza muntelui şi pot fi parcurse chiar cu maşina. Dumnezeu parcă a ascuns intenţionat acest loc (Cheile Ţăsnei) tocmai pentru a te face să depui ceva efort înainte de a te bucura de frumuseţea lui. Trebuie să recunosc că merită tot efortul. Niciun aparat de fotografiat sau nicio cameră video nu poate surprinde întreaga splendoare a acestui loc. Pot spune că ochiul „bate” orice obiectiv foto sau video. Nici chiar cuvintele iscusite ale domnului profesor Boteanu nu sunt suficiente pentru a descrie lucrurile frumoase văzute acolo. Şi dacă toate acestea se întâmplă într-o zi superbă de toamnă alături de câţiva oameni deosebiţi, nu poate fi decât PERFECT”.
Câteva fotografii făcute cu acest prilej (vreo 92 la număr) puteţi găsi pe Portalul oraşului Baia de Arama